dictionar de termeni filosofici

Generatia 27

2010-06-29T14:54:00.000-07:00

Cea mai stralucita generatie intelectuala romaneasca care prin cei 3 reprezentanti: Eliade, Cioran, Ionescu au lasat o urma ferma in cultura mondiala. Este totodata si generatia cea mai controversata. Faptul acesta tine probabil de o ciudatenie a destinului cultural romanesc, una care face ca nimic sa nu poata fi dus la capat, adica totul sa fie lasat undeva la mijloc, sa ramana neterminat. Faptul acesta a fost intuit de Emil Cioran, Constantin Noica ("N-a fost sa fie") . Titu Maiorescu s-a risipit din prea multa inzestrare, nefiind un mare filosof ci doar un mare profesor de filosofie. Filosofii de catedra in generatile urmatoare (discipolii sai); Motru, Petrovici se iau prea in serios si raman intre cartile lor iar generatia urmatoare, cea criterionista si-a umbrit realizarile adandonandu-se unor fantasme politice pentru care sunt acuzati si dupa moarte.
Cioran, Eliade si Ionescu au infiintat societatea "Criterion" in 1932. S-a spus ca o frapanta in aceasta generatie a fost un "somnambulism intelectual" adica o suspendare a luciditatii si spiritului critic. Se aflau intr-o conditie interesanta si propice. Nu aveau o traditie importanta in spate dar aveau "totul inainte"
Se simteau o generatie aleasa si cu o misiune spirituala, aceea de a reconstrui in spirit Romania, asa cum generatia anterioara facuse Unirea. In somnambulismul lor ei au avut viziunea unor lucruri extraordinare care mai tarziu se vor impune in cultura occidentala.
- studierea profesionista a traditilor extraeuropene, extracrestine cum ar fi ale alchimiei, budismului, practicilor yoga si in general a civilizatilor si religilor orientului (cazul lui Eliade)
- estetica filosofico-literara si cultul frgmentului (Emil Cioran)
- absurdul lumii si inconstienta ultima a lucrurilor (Eugen Ionescu) care s-a remarcat prin piesele sale de teatru, a ajuns in Academia Franceza.
In somnambulismul lor intelectual, reprezentantii acestei generatii erau ludici, teribilisti, deliranti, putin le pasa de constructia discursului lor, de bunul simt literar, totul era pentru ei sa atraga atentia, sa experimenteze o stare mai mult sau mai putin exploziva.
Aceasta trasatura se pare ca i-a apropiat pe criterionisti de Legionari si a facut posibila colaboarea lor cu acestia. Vina lor era faptul de a fi pus intre paranteze realitatea cotidiana si de a se fi lasat in abstractii creind astfel o alta realitate. La multi dintre ei confuzia politicului cu mitul, ori cu religiosul a fost ca o axioma.

Lucian Blaga

2010-06-29T14:49:00.000-07:00

S-a nascut la 9 mai la Lancram fiind al 9-lea copil al familiei unui preot. Face scoala primara in limba germana la Sebes si apoi liceul la Brasov. Pentru ase sustrage mobilizarii din armata austro-ungara se inscrie la Facultatea de teologie din Sibiu fara a face cursuri. Pana la urma absolva la Oradea Faculteatea de teologie dupa care se inscrie la Facultatea de filosofie in Viena. Aici isi va lua doctoratul in filosofie. Dupa 1900 se casatoreste si se stabileste la Lugoj. In 1906 intra in diplomatie in Varsovia si apoi Praga, Berlin, Viena si devine ministru (ambasador) la Lisabona. Se intoarce definitiv in tara (1939) ocupand catedra de filosofia culturii la Cluj pana cand a fost scos de la Universitate ca si alti intelectuali. Apoi a fost cercetator la Institutul de istorie si filosofie din Cluj( '49-'53) apoi la o sectie a Academiei din Cluj. Moare la 66 de ani, inmormantat de ziua lui (9 mai) cand implinea 66 de ani.
Debuteaza ca poet in 1919 "Poemele luminii" si cu volumul de aforisme "Pietre pentru templul meu" Alte volume: "Pasii profetului", teza de doctorat "Cultura si cunostinta". In 1924 "Filosofia stilului", in 1923 Cunoasterea luciferica, apoi formeaza prima sa trilogie: Orizont si stil, Spatiul mioritic, Geneza metaforei
Trilogia culturii in 1937. In 1936 este ales membru al Academiei Romane.In decursul a cini ani publica sub forma de trilogi: Trilogia cunoasterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor.

Conceptia filosofica:

Blaga pleaca de la dogma convins ca ea nu ascunde doar o formula metafizica ci si un sens metodologic ce poate deschide filosofiei perspective noi. Dogmatismul nu trebuie privit numai din punct de vedere al filosofului cum a facut Kant ci Blaga extinde sensul dogmei dincolo de granitele comune sensului religios. El priveste dogma dintr-un punct de vedere mai inalt, epistemiologic, in general metafizic, afirmand ca dogma este o modalitate de gandire in genere si nu numai un mod de gandire teologica. Privita in adevarata ei structura, dogma nu este ceva ontologic ci ceva metalogic. Din punctul de vedere al logicii ea este fara sens, este un ZERO dar asta nu inseamna ca ea nu ar avea niciun sesn si nici un rol caci " o antinomie poate sa reprezinte echivalentul intelectual al unui mister. Dogmaticul exista si trebuie desprins din atributile lor religioase, scos din paranteza revelatiei-credinta pentru a fi asezat din nou in procesul dinamic si creator al gandirii". Cele doua moduri de comportare a intelectului, unul logic si altul mitologic au la baza 2 stari fundamentale ale acestora. Una enstatica si alta ecstatica. Cat timp intelectul se aseaza in cadrul functilor sale normale, logice este enstatic. Cand pentru a formula ceva cu ajutorul conceptelor el trebuie sa evadeze din sine, sa se aseze in afara, in nepotrivire inconciliabila cu fundamentele sale logice el devine ecstatic si atunci produce dogma. Dar intelectul nu este de buna voie din sine ci doar provocat fie de autoritatea cuvantului revelat fie de experienta, deci silit din afara la rezultatul din antinomie atunci cand au fost epuizate toate metodele enstatice. Ecstasia spuen Blaga "implica epuizarea enstasiei". El incearca sa inzestreze cunoasterea intelegatoare cu mai mult decat o dimensiune intrucat sunt mai multe tipuri de cunoastere
In legatura cu misterul cosmic cunoastera are 3 variante:
- avem o cunoastere care isi patrunde obiectul si-l rationalizeaza. Acesta este cunoasterea pozitiva (+ cunoasterea)
- are o cunoastere in imposibilitate sa-si patrunda subiectul (zero cunoastere)
- o cunoastere care-si formuleaza obiectul si-l determina ca pe un mister imposibil de rationalizat- cunoasterea dogmatica sau minus (-) cunoasterea.
In ajutorul + cunoasterii spiritul omenesc tinde sa reduca misterul cosmic la minim. Cu ajutorul - cunoasterii, dincontra, spiritul omenesc vrea sa ajunga la maximum sau la adancime si relief. Plus si minus sunt termeni in functie de raportul pe care subiectul cunoscator il are fata de mister. Daca subiectul cunoscator se hotareste pentru sensul sau atitudinea plus atunci misterul va fi supus unei operatii reductive, daca subiectul se hotareste pentru subiectul minus atunci misterul va fi supus unei opertaii de potentare.
Cunoasterea are intotdeauna de-a face cu misterele deoarece subiectul cunoscator se misca necontenit in ocolul misterului. Toate actele si procesele cognitive se reduc la operatii cu mistere. Prin operatile intelectului enstatic misterele s-ar imputina, s-ar lamuri, fara a disparea niciodata cimplet. Prin operatile intelectului ecstatic misterele s-ar potenta.

Constantin Noica

2010-06-29T14:44:00.001-07:00

Provenind dintr-o familie cu vechi rădăcini aromâne, Constantin Noica s-a născut la 12 iulie 1909 în comuna Vităneşti

Începe gimnaziul în Bucureşti; în perioada1924-1928 urmează liceul "Spiru Haret", apoi bacalaureatul în 1928. Debutează ca licean în revista liceului, Vlăstarul, în 1927. Îl are ca profesor de matematică la "Spiru Haret" pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu. Se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licenţăProblema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

În perioada 1932-1934 frecventează societatea culturală "Criterion". Toţi prietenii lui Noica de la "Criterion" - Mihail Polihroniade, Haig Acterian,Mircea Eliade - vor îmbrăţişa, mai devreme sau mai tîrziu, cauza mişcării legionare. Fidel ideii că lupta culturală şi nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mişcarea legionară.

În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultăţii de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta pînă în primăvara anului 1939. În mai 1940 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în filosofie, cu tezaSchiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou. În luna august a aceluiaşi an face primul gest gazetăresc de rezonanţă legionară. Scoate într-un singur număr revista "Adsum", pe care o scrie toată singur şi o publică din bani proprii, o revistă al cărei titlu este cît se poate de sugestiv: Adsum; cu alte cuvinte "Sunt aici, sunt de faţă."

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat şi un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru şi Mircea Vulcănescueditează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de Filosofie.

În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica şi-a căpătat ideea filosofică şi totodată şi-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În1958 Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestaţi toţi participanţii la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de "grupul Noica". Execută la Jilava6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Din 1965 se stabileşte în Bucureşti, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ţine seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanţi se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu).

Ultimii ani din viaţă, începând cu anul 1975, şi i-a petrecut la Păltiniş lângă Sibiu, locuinţa lui devenind loc de pelerinaj şi de dialog de tip socratic pentru admiratorii şi discipolii săi (veziJurnalul de la Păltiniş de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniş, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărţilor lui Noica.

A fost preocupat de particularitatea rosirii rationale in cele 3 carti despre romanitate: Ratiunea filosofica romanesca, Creatie si frumos in rostirea romanesca, Sentimentul romanesc al fiintei.

In introducere la sentimentul romanesc al fiintei enunta premisa dupa care "un popor este o buna inchidere ce se deschide" si enumera deschiderile specifice ale civilizaitieiautonom: "intu un spatiu dat, intru o limba, intru natura, intru 2 lumi, intru o traditie, intru spirit.

Urmeaza apoi elaborarea celor 6 modulatii romanesti ale fiintei. Ele desavarsesc jonctiunea intre logica si ontologie, dintre limba si real, dintre natura si fiinta, toate pe pamant romanesc. Noica parcurge drumul de la a fi la este. Sunt puse in joc 6 situatii ale fiintei cu tot atatea regiuni jurul fiintei prezente. Fiinta apare scucesiv ca: fiinta neimplinita, fiinta suspendata, fiinta prezumtiva, fiinta posibila si fiinta consumata.Pentru constelatia acestor 6 situatii, modalitati sau trepte Noica a gasit in limba romana 6 forme edificatoare, elocvente:

N-a fost sa fie- intaia situatie ontologica, imposibila, totusi reala ca incercare de a fi, o modalitate a ctiva a imposibilului
Era sa fie - nu inseamna un esec cat o suspendare, o forma a supravietuirii, pastrarea unui anume fel de a fi, transferul partii pasive a fiintei intr-una activa
Va fi fiind - modul prezumtiv al fiintei ca eventualitate, ca posibilitate, ca fiinta dedublata, reflectata in altceva
Ar fi sa fie - posibilul ce se intinde si asupra fiintei, nestiute suspendate si eventuale
Este sa fie - accentueaza reflexiunea fiintei asupra ei insasi. Fiinta care isi cauta propriile temeiuri
A fost sa fie - rastoarna initaialul "n-a fost sa fie". Intre aceste extreme se intinde orchestrarea fiintei, intreaga gama de situatii.

De la 1 la 6 fiinta isi dezvalui tot mai multe intemeieri, isi afirma tot mai mult fiinta.

Teza lui Schopenhauer

2010-06-09T15:08:00.000-07:00

Teza lui Schopenhauer este ca lumea reprezentarii noastre este o simpla aparenta. Afirmatia lui este intarita cu exemplul dat de conceptia lui Platon si Kant care spune Schopenhauer, au situat fiinta dincolo de sfera accesibila experientei. Ambii considera lumea sensibila ca pe o aparenta care in sine este lipsita de valoare si care detine semnificatie si realitate numai in virtutea a ceea ce se exprima in ea(ideile la Platon, lucrul in sine la Kant). Schopenhauer va reabilita impotriva lui Kant intuitia platoniciana, singura capabila sa acceada la absolut descalificand cunoasterea discursiva care nu este capabila decat sa organizeze experienta. El respinge distinctia kantiana intre sensibilitate si intelect. Lumea este una singura dar pe de o parte, fata sa exterioara scrisa in limbaj fenomenal solicita intelectul care elaboreaza reprezentarile conceptuale si stiintifice. Pe de alta parte, limbajul sentimentelor dezvaluie esenta lucrurilor, vointa. De la teoria upanisadelor preia teoria Maya cu valul sau cu diverse conotatii la diferite scoli indiene. Pentru el de valul Mayei sau de iluzie scapa doar fiintele exceptionale.

Cartea I din Lumea ca vointa si reprezentare " analizeaza lumea experientei imediate orientata spre exterior. Lumea nu este nimic fara constiinta mea. Ea nu exista decat in masura in care o percep, astfel nu exista niciun obiect fara un suflet care sa fie constient de el. Lumea ii apare lui Schopenhauer ca fiind rodul unei activitati intelectuale in care aceasta organizeaza prin intermediul realitatii datele sensibile risipite sau frugale. Prima idee este: lumea nu este altceva decat totalitatea reprezentarilor mele legate laolalta pin impatritul ratiunii suficiente, nue decat un fenomen, dar pentru a pleca din exterior trebuie sa cautam ceea ce apare pornind de la fata ascunsa a lumii. Asa vom descoperii, spune el, ca lumea este dincolo de reprezentare pe care o avem despr ea (vointa) dar considerata nu ca o facultate rationala de a gandi ci ca o tendinta oarba, impulsiva, inconstienta, pornita din nevoie si din dorinta, o tendinta orientata in vederea actului de a exista pe deplin libera, neconditionata, perfect unitara, indestructibila, irationala.

Originile filosofiei

2010-05-30T13:22:00.001-07:00

Pentru a putea aborda subiectul „originile filosofiei”, in primul rând trebuie sa avem în vedere o abordare istorică. Interogaţia filosofică ia naştere in Ionia, la începutul secolului al-IV lea î.H, perioada in care este situată de către istorici apariţia filosofiei socratice. Termenul de „philosophia” a fost introdus de Pitagora, pentru a desemna „căutarea înţelepciunii”. Acest termen provenit din greaca veche (philos=iubire, sophia=înţelepciune), desemnează o arie mai largă decât traducerea lui obişnuită. O anumită filosofie a existat şi înainte de Socrate, prezentă in credinţa şi mitologia civilizaţiilor antice.Porivit lui Dumitru Isac „în comuna primitivă au existat unele elemente de gândire şi reprezentări, dar acestea au premers doar în mod naiv, neştiinţific, meditaţia filosofica” dar considerându-le necesare în elaborarea problematicii filosofice. Acelaşi autor pune pe seama religiilor antice începuturile filosofiei: „primele elemente de gândire filosofică apar în miturile populare şi în unele reflecţii etice, îmbrăcate în haină religioasă” , iar J. Yoyote citat de Dumitru Isac neagă existenţa unor filosofi in Egipt „În Egipt n-au existat filosofi ca în Gecia, ci hierogramaţi”, preoţi şi scribi care interpretau scrierile sfinte. Aşadar putem vorbi de o prefilosofie sau o filosofie presocratică Îneputurile filosofiei ca „gândire metodică”, spune Karl Jaspers, „le putem situa în urmă cu două milenii şi jumătate în urmă, ca gândire mitică, însă, ivirea ei a avut loc mult mai devreme”.

Aşadar, preocupări filozofice au existat cu mult inaintea lui Socrate şi nu se poate şti cu exactitate unde şi când au apărut din punct de vedere istoric, dar după cum afirmă Karl Jaspers, „începutul nu e totuna cu originea. Începutul are un caracter istoric şi pune la dispoziţia generaţiilor ulterioare o cantitate crescândă de premise, prin intermediul unui travaliu de gândire deja efectuat. Originea este, însă, in orice moment, sursa din care provine impulsul către filosofare.” Deci originea filosofiei este înţeleasă ca „izvorul de unde tâşneşte în mod constant impulsul de a filosofa”. În concepţia lui Jaspers, filosofia înseamnă în primul rând filosofare, înţeleasă la rândul ei, nu numai ca reflecţie, ci ca act existenţial prin care omul devine conştient de temeiul său necondiţionat şi de posibilităţile sale ontologice. Sarcina filosofării este „căutarea fiinţei” în spaţiul propriei interiorităţi de care nu putem lua însă cunoştinţă în mod nemijlocit

Karl Jaspers consideră că „originea filosofiei de află în uimire, în îndoială şi în conştiinţa pierderii de sine.”, acest lucru fiind important pentru a putea concepe idei filosofice valide. „Din uimire decurge întrebarea şi cunoaşterea, din îndoiala referitoare la cunoştinţele dobândite decurge examinarea critică şi dobândirea unei certitudini clare; conştiinţa pierderii de sine şi cutremurarea îl face pe om să se interogheze asupra lui însuşi.” Deoarece „în filosofie este vorba despre om, chiar atunci când se vorbeste despre lucruri”.(Constantin Noica)

Aşadar originea filosofiei constă in primul rând dupa cum afirmă şi Platon în uimire, deorece uimirea ne îndeamnă la cunoaştere care „ne permite să

participăm la spectacolul stelelor, soarelui, bolţii cereşti”, „ne-a dat implulsul cercetării universului. De aici s-a născut filosofia, cel mai preţios bun ce le-a fost dat muritorilor de către zei.” Iar Aristotel spunea: „căci oamenii când au început să filosofeze au fost mânaţi de mirare, mai întâi faţă de problemele mai la îndemână, apoi, progresând încetul cu încetul, faţă de problemele mai mari, cum sunt de pildă fazele lumii, cursul soarelui şi al aştrilor şi naşterii Universului”

Uimirea filosofică constă în punerea unor întrebări de maximă generalitate:Ce este lumea?, care este sensul vieţii?, ce este adevărul? Etc., dar odată cu căutarea adevărului apare îndoiala asupra veridicităţii lui, „intervine îndoiala” după cum afirmă Jaspers. Apare spiritul critic care permite afirmarea unor filosofii diferite. „Formele noastre de gândire sunt proprii intelectului uman şi se pierd în contradicţii insolubile; pretutindeni apar afirmaţii care se ridică impotriva altor afirmaţii.(„libertatea de a fi absurd stă la originea filosofiei”-C. Noica) Şi atunci, apare la Jaspers întrebarea: „unde e de găsit certitudinea care se sustrage oricărei îndoieli şi care rezistă oricărei critici leale.” Jacqueline Russ scrie despre gândirile filosofice că „izvorul lor viu devine subiect al comentariilor şi explicaţiilor, interpretărilor doctrinale şi cum sensul şi finalitatea textelor devin subiect de discuţii(îndoială). Aceste sxplicaţii şi comentarii îsi trag toată seva din concepţile profunde care le servesc drept bază.”,deci tocmai această îndoială, afirmă Jaspers „este sursa examinării critice a oricărei cunoaşteri. Ca atare, nu esxistă filosofare autentică în absenţa unei îndoieli radicale. Hotărâtor este, însă, de a şti cum şi unde prin îndoiala însăşi este dobândit temeiul certitudinii.”

O problemă a filosofării este condiţia umană, care limitează drumul spre cunoaştere, deci pentru a putea cunoaşte trebuie ca omul să facă abstracţie de prezentul imediat şi să caute esenţa într-o maximă generalitate, dar totuşi, omul tocmai pe experienţă se bazează in filosofare pentru a obţine o cunoaştere „de dragul cunoaşterii”(Jaspers) şi nu „în vederea unui folos oarecare”(Aristotel). Karl Jaspers pune pe seama existenţei umane şi a unor situaţii esenţiale nevoia de a filosofa după cum afirmă şi stoicul Epictet: „originea filosofiei este preocuparea proprilor slabiciuni şi neputinţe” datorate „situaţiilor-limită” pe care Jaspers le consideră originea filosofiei: „Conştientizarea acestor situaţii-limită reprezintă după uimire şi îndoială, o altă origine profundă a filosofiei”. Omul „păşeşte pe calea către fiinţa însăşi şi spre adevărata comunicare” numai prin depăşirea situaţiilor-limită, această comunicare care se stabileşte după Jaspers „de la existenţă la existenţă”, „filosofia işi are rădacina în nemulţumirea cauzată de lipsa de comunicare”, fără de care filosofarea nu este posibilă. La Jaspers comunicarea este esenţială in filosofare: „Suferinţa pe care o încerc atunci când comunicarea lipseşte, satisfacţia unică pe care mi-o dă comunicarea”, „singur nu sunt nimic”, pentru că filosofia nu ar putea exista fară problematizare, indoială, critică, exprimare publică, într-un cuvânt comunicare.

După Karl Jaspers, un alt mod de a sesiza clar condiţia umană este „conştientizarea nesiguranţei pe care ne-o inspiră tot ceea ce fiintează în lume”. Acest mod implică interogaţiile indispensabile filosofării pentru că un filosof nu ia lumea în amsamblu ei ca atare ci încearcă să problematizeze chiar şi adevăruruile considerate absolute, cum ar fi divinitatea, universul, condiţia omului în lume şi le pune la îndoială, le consideră adevăruri nesigure deşi reprezintă tradiţia. „Această tradiţie în totalitatea ei nu ne oferă un adăpost sigur, nu ne inspiră o siguranţă absolută. Căci ceea ce ni se adresează prin ea nu este divinitatea, ci pretutindeni opera omului însuşi. Tradiţia rămâne în acelaşi timp interogaţie. Cu privirea îndreptată asupra ei, omul însuşi trebuie să descopere- pornind de la propria sa origine- care îi este certitudinea, fiinţa, temeiul siguranţei sale. Dar, nesiguranţa pe care ne-o inspiră tot ceea ce fiinţează în lume devine un semn; el interzice să aflăm mulţumire în lume, îndrumându-ne către altceva.”

Această concepţie jaspersiană contravine teoriei lui Heidegger, alt existenţialist care nu dă importanţă comunicării, ba chiar o consideră inutilă, existenţialul fundamental al omului găsindu-se în completă „insularitate”, solitudine, pe care şi-o pierde odată cu înfiinţarea comunităţii. Această contradicţie demonstrează încă o dată că originile filosofiei sunt in mod conştient uimirea, îndoiala şi conştiinţa pierderii de sine indifernt de modul de percepţie al filosofiei, dar mai ales al comunicării deoarece Heidegger nu şi-ar fi putut dezvălui teoria filosofică fără comunicare, fie ea şi indirectă.

Revenind la Jaspers, el consideră că „Abia în cazul comunicării se realizează pe deplin orice adevăr; doar aici mă simt eu însumi, nu trăiesc factic, ci în mod plenar.”, demolând astfel teoria stoicilor asupra certitudinii: „certitudinea incontestabilă este doar particulară şi relativă, subordonată întregului; atitudinea stoicilor devine în acest context rigidă şi lipsită se conţinut.”

În concluzie, teoria jaspersiană este cea mai aproape de adevărul ce presupune originile filosofiei deoarece el include in cercul originii filosofiei comunicarea care, spune el, le include pe celelalte trei: „originea filosofiei rezidă în facultatea omului de a se mira, de a se îndoi, de a trăi experienţa unor situaţii-limită, dar în ultimă instanţă în voinţa de comunicare autentică ce le include pe celelalte trei. Lucrul acesta se dezvăluie încă de la bun început în faptul că orice filosofie tinde spre comunicare, caută să se exprime, să se facă înţeleasă, că esenţa ei constă în comunicabilitate, indisociabil legată de adevărul ei”

Aşadar „prin comunicare este atins scopul filosofiei, scop ce dă sens tuturor celorlalte scopuri: perceperea fiinţei, iluminarea din iubire, dobândirea seninătăţii”.

Bibliografie:

Jaspers, Karl, Texte filosofice, Editura politică, Bucureşti, 1986, p.5, p. 12, p. 13, p.359(Note )

Baubart, Anne, Chenet, Francois, Dumont, Jean-Paul, Farago, France, Hadot, Pierre, Jambet, Christian, Jullien, Francois, Russ, Jacqueline, Istoria filosofiei,

1. Gândirile fondatoare, Univers enciclopedic, Bucureşti, 2000

Isac, Dumitru, Studii, prelegerişi note de curs de istoria filosofiei antice şi medievale, Casa cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2006

Ce este filosofia?

2010-05-25T13:14:00.001-07:00

Filosofia este una din principalele forme ale manifestării spiritului uman. Întrebarea cum se poate defini filosofia este chiar şi ea una filosofică. Pentru introducerea conceptului putem spune că este studiul înţelesurilor şi justificărilor sau credinţelor despre cele mai generale sau universale aspecte ale lucrurilor, un studiu care nu este realizat prin experimente şi observare atentă, ci prin formularea problemelor şi oferirea soluţiilor lor, argumentarea soluţiilor oferite şi discuţia dialectică a tuturor acestora. Filosofia studiază concepte generale precum existenţa, bunătatea, cunoaşterea sau frumuseţea. Pune întrebări precum "Ce este bunătatea, în general?" sau "Este cunoaşterea posibilă ?". În termeni generali, filosofia este studiul critic, speculativ sau analitic al exteriorului şi interiorului în plus faţă de studiul reflectiv asupra metodei de studiere a unor asemenea subiecte. În prezent filosofia este dominată de teme, nu de sisteme. Filosofia actuală este una orientată spre acţiunea socială, căutându-şi aplicaţii in toate domeniile, de la afaceri si până la problemele ecologice.

Filosofie

2010-05-25T13:13:00.000-07:00

Filozofia disciplina autonomă a culturii având ca obiect cunoaşterea formelor şi proceselor gândirii. Filozofia este o modalitate de gândire şi investigare, formată dintr-un ansamblu de noţiuni şi idei, care tinde să cunoască şi să înţeleagă sensul existenţei sub aspectele sale cele mai generale, o concepţie generală despre lume şi viaţă.

dictionar de termeni filosofici

2010-04-30T08:41:00.000-07:00

Abelard Pierre- filosof si teolog francez, reprezentant de seama al conceptualismului francez. In opera sa principala Sic et non (Da si nu, 1121) a afirmat necesitatea punerii credintei pe baze rationale. Conceptiile lui Abelard, in care s-a oglindit opozitia fata de biseria romano-catolica, au fost condamnate ca eretice.

Absolut - principiu vesnic, inuabil, infinit, neconditionat si perfecrt; potrivit idealismului obiectiv sta la baza universului; sinonim al divinitatii(spiritul absolut, ideea absoluta). Materialismul dialecticconsidera ca absolutul exprima caracterul infinit a materiei in miscare. Absolutul exista si se manifesta numai prin aspectele relative are realitatii. Materia vesnica si nepieritoare exista numai prin formele ei concrete, limitate si perisabile. (adevar absolut)

Abstract- categorie filosofica opusa concretului, care desemneaza cunoasterea proprietatilor esentiale si generale ale obiectelorsi ale fenomenelor. Reflectand notele esentiale si generale ale obiectelor, notiunile abstracte lasa deoparte particularitatile obiectului(senzorial) "fac abstractie" de acesta.

Academia platonica- scoala filosofica idealisat, intemeiata de Platon(387 i.H.) intr-o gradina din apropierea Atenei, care ar fi apartinut eroului mitologic Akademos. A functionat pana in anul 129 i.H. transformandu-se dupa aceea intr-o scoala ecletica. Anul 529, cand aceasta scoala a fost definitiv inchisa, marcheaza formal sfrasitul istoriei filosofice antice.

Accident- termen folosit de Aristotel, de scolastici, etc pentru a desemna o insusire trecatoare, secundara, neesentiala a unui lucru, in opozitie cu insusirile lui esentiale, determinate(substanta)

Aculturatie- termen ce desemneaza transformarile ce se produc in cultura ca urmare a contactului intre grupurile sociale cu culturi deosebite; cu referire la indivizi(grupuri) termenul aculturatie semnifica procesul de adaptare la o noua cultura pe care il parcurge un individ(grup) provenit dintr-o cultura diferita, atunci cand ajunge incontact nemijlocit cu mediul socio-cultura, adica procesul de asimilatie a unor elemente ale noii culturi (MORAVURI, NORME, VALORI, SIMBOLURI). Termenul este folosit indeosebi in antropologia social-culturala si in sociologie.

Adevar- categorie filosofica ce desemneaza concordanta cunostintelor cu obiectul lor, autenticitatea lor, in opozitie cu falsul, care exprima oglindirea denaturata a realitatii. Prin continutul sau, adevarul este obiectiv, intrucat expriam caracteristica de adecvare a cunostintelor la o realitate existenta independent de cunostinta umana. Negarea continutului obiectiv al adevarului duce la relativism sau la agnosticism.

Adorno (Wiesenggrund) Theodor (1903- 1969)- filosof, sociolog, si muzicolog german. Reprezentant al Scolii de la Frankfurt. Scopul filosofiei, dupa Adorno nu este construirea universalului ci dezvoltarea specificului individual, al singularului, al particularului. El sustine ca filosofia autentica nu are nevoie de sisteme conceptuale dinainte elaborate, deoarece opereaza cu modele, ca ea este prin excelenta critica si dialectica, respinge scientismul neopozitivist, ca si ontologia fenomenologica si existentialista. Modelul critica al lui Adorno, de origine hegeliana, porneste de la principiul dialectic al negativitatii. negatia inceteaza de a mai fi un moment spre o sinteza superioara, limitandu-se la repetarea la infinit a functiei sale. Telul urmarit de le este golirea dialecticii de orice continut afirmativ.

Aenesidemus din Cnossos (sec I i.H.) filosof sceptic grec din perioada de declin a oranduirii sclavagiste, care a exagerat caracterul relativ al perceptilor senzoriale, marturiile organelor de simtfiind intru totul dependente de situatia obiectului perceput, de starea individului, precum si de deosebirile de cultura si moravuri

Aforism- judecata cu caracter moral care exprima intr-o forma concisao parere despre viata. Enunt care sugereaza un adevar teoretic.

Agnosticism- conceptie filosofica care neaga posibilitatea cunoasterii esentei realitatii, a reflectarii ei veridice in constiinta oamenilor, creind premise pentru negareaexistentei realitatii obiective si a legilor ei de dezvoltare, in spiritul idealismului subiectiv. A fost fundamentat de D. Hume si de I. Kant.

Ajdukiewicz Kazimierz (1890- 1963) - logician si filosof polonez, membru marcant al scolii de la Lvov- Varsovia. A adus contributii insemnate in domeniul logicii simbolicii, atat in problemele sintaxei cat si in cele ale semanticii. Analiza logica a limbajului cu realitatea au construit temele dominante ale operei sale. Conceptia a filosofica a evoluat treptat de la conventionalismul radical, o varianta a filosofiei analitice, spre realism.

Albertus Magnus ( 1193/1207- 1280) teolog, filosof si naturalist german, unul dintre primii care a cautat sa puna filosofia lui Aristotel in slujba dogmaticii crestine. In lucrarile sale despre zoologie si de botanica, pe langa mituri biblice si superstitii, se afla si obsrvatii stiintifice valoroase.

Scoala Alexandrina- denumire generica a mai multor scoli filosofice de orientare mistica si ecletica, care si-au desfasurat activitatea intre sec I i.H si VI d.H. avand centru in special in orasul Alexandria din Egipt.

Algoritm- sistemul de numeratie zecimala sau ansamblu de reguli si operatori proprii oricarui tip de calcullogic sau matematic. Matematicianul A. A. Markov a fundamentat teoria algoritmului cao noua ramura constructiva a matematicii.

Altruism- principiu moral opus egoismului, constand in actiunea dezinteresata pentru binele celorlalti oameni. Prezent in diferite doctrine ale moralei religioase, precum si in opera unor ganditori( I. Kant, A. Shaftesbury, A. Comte). Altruimul este considerat un principiu menit sa compenseze egoismul inascut al omului.

Amoralism- doctrina care neaga existenta oricarei morale, admitand-o cel mult ca o credinta fara fundament obiectiv. daca imoralismul teoretic (expus de Nietzsche) implicaconstiinta existentei unor principii morale si reactia impotriva lor, amoralismul contesta sau ignora valoarea oricarui imperativ etic, anihiland in acest fel ideea de datorie si de constiinta morala.

Analitica- orientare filosofica extrem de raspandita in S.U.A., Anglia, Australia cuprinzand curente si filosofii care reduc filosofia la analiza mijloacelor lingvistice si conceptuale ale cunoasterii.

Analiza si Sinteza - operatii mintale sau materiale opuse, strans legate intre ele, prin care ciunoasterea umana studiaza structura obiectelor si a proceselor, realitatile dialectice existente intre intreg si partile lui componente. Analiza este o metoda generala de cercetare a realitatii, bazata pe descompunerea unui intreg in elementele lui componente si pe studierea fiecaruia dintre acestea. Analiza poate fi mintala( analiza logica, analiza psihologica)sau materiala( analizaapei, analizan sangelui, analiza solului). Sinteza consta in cunoasterea obiectelor si a proceselor pe baza reunirii mintale sau materiale aelementelor obtinute prin analiza si prin stabilirea legaturilor dintre aceste elemente. capacitatea de a efectua analiza si sinteza se bazeaza pe practica omeneasca indelungata a descompunerii si recompunerii lucrurilor.

Analogie- asemanare dintre doua sau mai multe notiuni, situatii, fenomene. Rationament prin analogie: inferenta probabila care consta in a conchide ca unui obiect B ii apartine o anumita insusire analogica pe baza faptului ca aceasta insusire apartine obiectului A si a constatarii ca obiectele A si B au mai multe insusiri esentiale comune.

Anarhism- curent politic care neaga necesitate aoricarui stat. Anarhia a aparut la mijlocul sec. al XIX- lea (Max Stirner, P.J. Proudhon, M. A. Bakunin) ca expresie ideologica a paturilor mic-burgheze amenintate cu ruinarea de marele capital, al starii de spirit a paturilorinapoiate ale proletariatului si a lumenproletariatului.

Anaxagora- (500-428 i.H.)filosof grec materialist original din Clazomene (Asia mica). El considera ca deosebirile dintre lucruri se datoresc amestecarii in proportii diferite a unor substante materiale in numar infinit diferite calitativ, invariabile si divizibile la nesfarsit cunoscute sub denumirea aristotelica ulterioare de homeomenerii. Anaxagora isi explica originea miscarii materiei prin actiunea de nous(inteligenta, spiritul) pe care si-l reprezenta insa in mod corporal.

Anaximandru- (610- 525 i.H.) filosof grec reprezentant al scolii din Milet. A construit primele cadrane solare si a intocmit prima harta geografica in Grecia Antica. El considera ca principiul lumii este o anumita materie nedeterminata (apeiron) din care au luat nastere toate lucrurile prin ciocnirea a doua contrarii: caldul si recele

Anaximene (585- 525 i.H) filosof grec, reprezentant al scolii din Milet, considera ca toate lucrurile provin dintr-un principiu material, aerul, ca rezultat al dilatarii sau condensarii acestuia.

Dictionar incomplet. Vom reveni si cu celelalte concepte in curand!